„Și ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: – Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului, și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El.” – EVREI 12:5
Disciplina a devenit pentru mulți un cuvânt negativ și neagreat, însă disciplina nu trebuie înțeleasă doar ca pedeapsă. Ea are scopul de a mă face să învăț din greșelile mele și astfel să mă maturizez în credință. Disciplina lui Dumnezeu îmi aduce aminte de apartenența mea și de faptul că Dumnezeu mă iubește. Prin disciplină Dumnezeu mă ajută să merg pe calea Sa și să revin pe ea, dacă m-am abătut la dreapta sau la stânga. Trebuie să fiu convins că El dorește ceea ce este mai bine pentru viața mea. El nu dorește să am doar un început bun, ci și un sfârșit bun. Mulți au un început bun, promițător, dar puțini sunt cei care au un sfârșit bun.
În Isus eu am un exemplu desăvârșit în ce privește începutul vieții și activității Sale pământești, cât și sfârșitul lor. Aceasta înseamnă faptul că El este Căpetenia (Inițiatorul) și Desăvârșirea (Încheierea) credinței noastre (Evrei 12:2). Poate că vom înțelege mai bine rolul disciplinei și felul în care ar trebui să răspundem acesteia prin următoarele exemple. Un bărbat s-a întors la Domnul, s-a căsătorit cu o femeie credincioasă, îi plăcea să vină duminică de duminică la biserică, își lua notițe din predici și începuse să aibă scurte îndemnuri în adunare. De la o vreme a început să lipsească câte o duminică pe lună, mergând la fotbal. După aceea lipsea căte 2-3 duminici pe lună. Obișnuia să-și argumenteze absențele, folosindu-se de Biblie. În ideea că avea libertate în Hristos, a început să bea și să folosească cuvinte murdare. Curând, după un test medical a primit vestea că avea cancer. Aceasta l-a înrăit și mai mult, declarându-se ateu și dușman al Bisericii. Pe de altă parte, am cunoscut un bărbat diagnosticat cu cancer, căruia medicii i-au mai dat doar 2-3 săptămâni de viață. M-a chemat pe mine și alți frați din biserică. Și-a mărturisit părerea de rău cu privire la amânarea pocăinței. Apoi a cerut botezul. La botez a avut o criză de durere care ne-a îngrijorat, crezând că o să moară. La scurt timp după botez s-a ridicat și a devenit din nou activ, sigur nu la fel ca înainte. Îl vizam o dată pe lună. Schimbarea lui a dus la pocăința soției, a fiicei și mai târziu a fiului său. A mai trăit la fel ca împăratul Ezechia, încă 15 ani. În ambele cazuri avem a face cu disciplinarea lui Dumnezeu. Împotrivirea continuă a primului bărbat față de disciplină l-a dus la pierzare, pe când pe al doilea bărbat, acceptarea disciplinei l-a condus la supunere și ascultare față de Dumnezeu.
Să nu cad în ispita de a spune că disciplina nu este bună și că o încercare sau alta vine de la Satana. Dumnezeu nu dorește ca eu să fiu doar o copie ștearsă a sfințeniei adevărate. Să fiu atent ca nu cumva să disprețuiesc sau să mă împotrivesc lucrării Duhului Sfânt! Să nu alunec cumva în acea pantă a gândirii care m-ar face să spun: „ M-am dedicat lui Dumnezeu și m-am rugat pentru sfințire și acum iată de ce am parte!” Mai degrabă să-L las pe Dumnezeu să-Și continue capodopera în viața mea. Să fiu mereu convins că Dumnezeu știe ce face. Dacă cred că doar binecuvântările și experiențele înălțătoare duc la sfințirea mea, mă înșel amarnic.
Exemplul patriarhului Iacov este concludent. El a acționat tipic evreiește cu fratele său, cu tatăl său și cu socrul său, cu scopul de a obține avantaje materiale. Experiența visului cu scara care unea cerul cu pământul, iar pe ea se urcau și coborau îngerii lui Dumnezeu nu l-a transformat. Dimpotrivă, el a tratat și cu Dumnezeu în același mod: Dacă…dacă…dacă… atunci eu te voi căuta și te voi sluji. Acest fiu alintat al Rebecăi, a trebuit să fie tratat de Laban cu toată duritatea, asemenea unei slugi. Așa Dumnezeu a „fabricat” pe Iacov cel nou, care s-a sfințit și și-a sfințit familia, și s-au urcat cu toții la Casa lui Dumnezeu. Iată ce produce disciplina Domnului !